miercuri, 29 iunie 2011

Constatarea pagubelor polita RCA


Conform legilor in vigoare, orice parte prejudiciata intr-un accident auto are dreptul de a solicita despagubiri emitatorului politei RCA a partii responsabile timp de 3 ani de la data producerii accidentului.
Inainte de a cere aceste despagubiri, partea vatamata trebuie sa constate pagubele produse. Acesta poate depune o cerere de despagubire la compania emitatoare a politei RCA detinute de cel responsabil de producerea accidentului, la Fondul de protectie a victimelor strazii sau la BAAR.
Depunerea acestei cereri il obliga pe emitatorul politei RCA sa deschida un dosar de daune si sa efectueze constatarea pagubelor produse. Mai apoi, asiguratorul RCA trebuie sa anunte in scris partea prejudiciata ce documente ii sunt necesare pentru solutionarea cererii de despagubire, dupa care se trece la solutionarea ei.
Din punct de vedere legal, se pot efectua investigatii cu privire la modul in care s-a produs accidentul timp de 3 luni de la data producerii lui (acest termen se aplica doar daca accidentul nu este investigat de autoritatile publice, ci doar de asiguratorul RCA). Inainte de a demara aceste investigatii, compania care a emis polita RCA este obligata sa anunte in scris ambele parti (asiguratul si partea vatamata) ca are intentia de a desfasura cercetari. Aceasta avizare poate fi facuta in termen de maxim 10 zile de la avizarea daunei.
Dupa ce prima cerere de despagubire a fost depusa pentru un eveniment asigurat, fie direct de catre persoana asigurata, fie de catre partea vatamata, compania care a emis polita RCA are obligatia ca in termen de maxim 3 luni sa emita o oferta de despagubire catre partea vatamata sau sa o notifice pe aceasta care sunt motivele pentru care nu a aprobat cererea de despagubire.
In cazul in care compania de asigurari depaseste termenele legale in care trebuie sa isi indeplineasca obligatiile, le indeplineste in mod defectuos sau diminueaza fara justificare suma propusa ca despagubire partii vatamate, aceasta din urma poate solicita penalizari, in cuantumul a 0,1%/zi de intarziere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu